A durat ceva timp, mai mult decât era strict necesar, dar până la urmă am reușit să le parcurg pe toate cele una mie și încă una nopți ale Șeherezadei!

A fost ca o gură de oxigen, ca o fereastră spre o lume pe care o credeam pierdută de mult.

O mie și una de nopți / trad. Haralambie Grămescu (15 volume)
ISBN: 978-973-157-712-8
CZU: 821.411.21-91-34

4795 de pagini cu ceva similar lui Times New Roman (ar putea fi Georgia), dar mult mai zvelt (serifele mult mai elegante și comode la citit) de 11 puncte -- iarași, nota de tehnoredactare lipsește (s-a demodat? Sau are exclusivitate O'Reilly's pe ea?) cu desăvârșire așa că nu pot face decât speculații pe această temă.

Lumea mă știe drept foarte critic și am să folosesc asta ca să spun că nu am nimic de reproșat acestei ediții. Este completă și foarte bine tradusă (în sensul că și-au dat silința să folosească numai cuvinte românești, apelând la arhaisme și regionalisme chiar -- fără a uita să adauge și un glosar la sfârșit) iar restul impresiei bune este 100% calitatea textului arab care, după cum știți, are un parfum aparte care nu se lasă trecut cu vederea.

O recomand din tot sufletul ca bibliografie de vacanță între clasa a VIII-a și a IX-a, așa cum e, toate cele cincisprezece volume, din scoarță în scoarță. Ar trebui să fie lectură de plăcere, seara în Vamă sau în diminețile ploioase din Retezat. E un calup reprezentativ pentru viață, pentru felul în care viața este, arată, gustă, miroase și se simte în realitate.
Poți să încerci anumite chestii pe viu, la persoana I, și să fii mereu surprins sau dezamăgit sau, mai rau, să rămâi în urmă (i.e. să ajungi pe la 25 de ani și să n-ai habar cum arată viața de fapt) sau ... poți să citești cărți bune la timpul potrivit și să te educi și cultivi, astfel încât lucrurile să nu te mai surprindă iar viața să nu mai fie un șoc continuu.
O astfel de carte foarte bună (am să îndrăznesc chiar să afirm că le poate înlocui cu brio pe multe altele) este ediția completă a celor O mie și una de nopți.

Citiți-o și mă puteți apoi contrazice dacă reiese că n-am avut dreptate.

O seară excelentă,
Radu
(Mulțumesc pe această cale Alicei Margot care mi-a amintit, cu grația-i inconfundabilă, că eram dator cu prezentul articol)

Bună seara tuturor! Cu doar 4 luni, 19 zile și puțin peste un sfert de oră întârziere, iată-mă din nou în fața D-voastre cu raportul de activitate pentru anul trecut. La fel ca și data trecută, vom sări peste momentul publicitar și vom trece direct la subiect:

Ce am făcut în 2010:
  • bune
    • am plecat din țară, vis care antedatează apariția (în mediul din jurul meu) culturii și atitudinii "în țară nu e de stat". Îmi aduc aminte ca acum că aveam misiunea asta în cap de multă vreme din moment ce a fost primul lucru pe care i l-am spus directorului de pe atunci la interviul de admitere la liceu
    • am ajuns să lucrez la Google, stare de fapt care este considerată de unii superlativul unei cariere reușite in informatică. Personal, nu sunt întru totul de acord, dar nici n-am de ce să mă plâng
  • rele
    • cu notabile excepții (în domeniul cultural și sentimental), nu am îndeplinit mare lucru de pe lista pentru anul trecut, principalii absenți (și după care îmi pare rău) fiind redactarea crezului și a tezelor sale precum și progresul la muzică

Să mergem acum, ca de fiecare dată, înainte (căci înainte era mai bine):

Suntem la aproape jumătatea anului și nu-mi voi scrie obiective acum și aici, cu atât mai mult cu cât, dacă a doua jumătate a lui 2010 a fost surprinzătoare (ca să mă exprim conservator), prima jumătate a lui 2011 a fost de-a dreptul uluitoare. Așa că, cu îngăduința D-voastre, am să las pe 2011 să se scurgă dupa bunu-i plac și am să vă povestesc la finalul lui tot ce [mi] s-a întâmplat.

Totuși, cu titlu orientativ, aș dori să înșir câteva lucruri pe care aș dori să le fac în timpul rămas din 2011:
  • să vizitez din nou SUA. În Irvine a fost ca în paradis, în Seattle a fost ca în Galați -- banuiesc că trebuie să existe și o cale de mijloc
  • să fac cel puțin încă o excursie călare în afara Irlandei. Până la Belfast a fost frumos, în Snowdonia a fost superb -- sigur se poate și mai bine
  • să-mi cultiv partea artistică, a stat mai mult decât e suficient, permis și cazul în cutie, e momentul să iasă afară și să strălucească. Terpsichore, Thalia și Polyhymnia, la voi mă uit!

Pe partea negativă a frazei, constat cu satisfacție că am dărâmat mai multe bariere auto-impuse în ultimele două jumătăți de an decât în tot restul vieții. Sună bine, se simte și mai bine și tare îmi doresc ca în noaptea de revelion următoare să le pun pe ultimele două-trei pe foc.


Atât aici și acum, ce va fi, va fi.
@Dexter
A venit și întâi de Mai!
Cei care mă cunosc știu că sunt un mare nostalgic al vremurilor trecute așa că, pentru alții ca mine (și nu numai) îmi revine deosebita onoare de a organiza corespunzător începutul acestei zile (deoarece nu mai cunosc nici un comandant de detașament și rezultă că în acest moment sunt omul cel mai mare în grad):

Drapelele le găsiți aici și aici, în format SVG numai bune de tipărit pe A0 sau de dat la croit și brodat. Atenție la reguli: are voie să aibă franjuri aurii doar cel de protocol, din mătase!

După arborarea drapelelor se execută trecerea în formație (careu) după care urmează intonarea imnului de stat. O versiune YouTube aveți aici (cor) și aici (instrumental) iar versiuni mai bune calitativ audio aveți aici (corul Madrigal, toate strofele) și aici (instrumental).

E de la sine înțeles că intonarea imnului se execută în poziția drepți, cu fața spre catarg și executând salutul.

După intonarea imnului, se execută pe loc repaus și se continuă cu ceva potrivit zilei. Cum astăzi este 1 Mai, avem asa:

"Vine iarăși primăvara, peste câmpuri, peste plai
Bucuria umple țara, c-a venit întâi de mai
Muncitorii au sosit, și-ntr-un gând s-au înfrățit
Și ei azi sărbătoresc 1 Mai muncitoresc
"

Iarăși, o versiune YouTube aici și o versiune audio de calitate mai buna în interpretarea Corului național de cameră Madrigal aici.

După cele două momente muzicale, fanfara (dacă există) își reia locul în formație și se execută trecerea în revistă (apelul) de către cel mai înalt în grad aflat în acel moment acolo.

După apel (și dacă nu s-au constatat nereguli), se rupe formația urmând ca fiecare să-și petreacă restul zilei cu activități specifice zilei de 1 Mai cum ar fi o vizită pe litoral sau o ieșire la iarbă verde cu familia.

Spor în ramură, tovarași și un 1 Mai Muncitoresc fericit, productiv și însoțit de cele mai călduroase urări de bine!

@Dexter

Mi-am petrecut tot weekendul dedicat cu totul unei activități pisicești: explorarea și descoperirea împrejurimilor. Am început, firește, cu locul unde sunt cazat și mi-am petrecut primele ore amuzându-mă (inginerește) pe designului aparte al instalațiilor de aici.

De exemplu, apa nu este "curentă" ca în România. Aici, instalația de apă începe de la o țeavă de apă "curentă" care, în cazul particular al Dublinului, este apă freatică și se continuă cu "stiva rece" și "stiva caldă". Stiva rece este formată dintr-un rezervor de 200l ce este umplut de țeava de mai sus și un hidrofor care trage apă din rezervor și alimentează robineții de apă rece din baie și bucătărie. În mod evident, există un mecanism automat (similar celui din vasul de la WC) care închide alimentarea cu apă când rezervorul este plin.

Aici începe amuzamentul: comparativ cu modelele disponibile în România, hidroforul este mult mai mic (și pompa, și camera de presiune) dar totuși suprinzător de puternic. Din acest motiv, toate capetele de baterie, duș etc. au găurile mici și rare ca să păstreze impresia de presiune mare deși presiunea efectivă din spatele bateriei (adică generată de hidrofor) este, comparativ, minusculă față de cei 7-8bar din restul europei unde apa e curentă.

Stiva caldă e formată dintr-un rezervor izoterm de 120l alimentat gravitațional de rezervorul stivei reci (din acest motiv stiva rece se află deasupra stivei calde, într-un rastel) și încălzit de 2 termoplonjoane de 2kW; și dintr-un alt hidrofor care alimentează robineții de apă caldă din casă. Toate țevile sunt de cupru ceea ce înseamnă că obsesia britanică pentru siguranță se manifestă debordant: există legături la pământ înainte de fiecare joncțiune cu o baterie/robinet/pompă etc. și fiecare legătură la pământ e sigilată și are o plăcuță de tablă subțire pe care sunt pansonate data montării și numele electricianului.

Faptul că apa caldă nu e "la discreție", a fost motivul pentru care, probabil, cada are baterii la ambele capete. La un capăt e o baterie convențională, cu duș și furtun flexibil, iar la celălalt e un duș înalt fix cu robinet termostatat - chestie genială dacă nu vrei să fii surpins de o "săritură" termică de +/- 20ºC în timp ce te speli. Așa, nu trebuie decât să potrivești temperatura dorită și să intrii sub duș. Mult mai rapid, mult mai eficient și mult mai comfortabil. Nici curentul nu e la discreție, așă că termoplonjoanele sunt controlate de un releu de timp care merge doar în a doua jumătate a nopții, atunci când consumul casnic este minim și când curentul e mai ieftin.

Și dacă tot am adus vorba de curent, să trecem la acest domeniu. După cum știți, Irlanda a copiat standarele britanice și le-a adaptat după necesitățile (și constrângerile policite) proprii. Ca atare, prizele și ștecherele sunt identice cu cele britanice - inclusiv siguranța din ștecher și întrerupătorul de la priză. Distribuția însă diferă față de cea britanică (unde este destul de des întâlnit sistemul de cablare "în inel"): este topologic europeană, cu calibre britanice. Adică cutia de siguranțe are 15-20 de poziții, câte una pentru fiecare circuit care merge direct de la panou la consumatorul în cauză (stil european), dar cablajul de branșament e făcut pentru 62A (stil britanic).

Știu că 62A înseamnă aproape 15kW, e surpinzător doar în comparație cu țările din blocul comunist. Aici (în Irlanda, n.e.) nu s-a pus niciodată problema de economie, ideea principală fiind "asigură-te că nu ia foc nici un fir și lasă consumatorul să consume cât poftește - că doar tot el plătește". Nici mie nu mi-a venit să-mi cred ochilor (și aritmeticii), așa că m-am apucat să adun valorile siguranțelor din panou și să compar rezultatul cu valorile citite de pe plăcuțele de identificare ale electrocasnicelor de prin casă - rezultatul a confirmat presupunerea inițială, cifrele sunt corecte. Aici nu e nevoie să stingi caloriferul electric ca să bagi fierul de călcat în priză!

Amuzamentul nu se lasă așteptat: obsesia pentru siguranță se face iarăși simțită prin siguranța diferențială (sau cu detector de curent de defect, cum i se zicea pe vremuri) din panou, montată imediat înainte (!) de cea generală; prin separatorul pentru ventilator din baie (ventilatorul e conectat pe firul de la aplica din tavan - se presupune că vrei să umbli la ventilator și să vezi ce faci, așa că separi ventilatorul și poți lăsa lumina aprinsă); prin întrerupătorul "de urgență" din bucătărie, care controlează plita și cuptorul electric dar este montat la ceva distanță (astfel încât să poți opri curentul dacă ai flambat ce era in tigaie mai mult decât doreai). Pentru un plus de impresie artistică, nu există detector de fum în sufragerie dar există extinctor cu pulbere (!) și pătură ignifugă (!).

Avem chiar și o mostră de ingeniozitate sclipitoare: ventiloconvectorul din sufragerie și pompa hidroforului au fost considerate sarcini periculoase de oprit (în mare parte pentru că ventiloconvectorul e alimentat trifazic iar pompa e o sarcina inductivă) așa că pentru fiecare există un contactor în panou iar siguranța e montată electric după contactor și legată mecanic de acesta. Astfel, se satisface cerința electrică de a proteja consumatorul cu o siguranță de n amperi simultan cu cerința de siguranță ca ruptorul siguranței să aibă (în poziția deconectat) o distanță de cel puțin 5mm între contacte - în acest caz, cea de a doua cerință fiind satisfăcută de contactor.

În fine, tot ce e electric și produce căldură pe aici pare să fie foarte eficient: plita fierbe apa de ceai cât ai zice pește, cuptorul m-a ajutat cu niște cartofi copți în coajă într-un timp record (nici nu-mi închipuiam că un cuptor electric poate fi mai eficient ca unul pe gaz) iar fierul de călcat e așa sprinten că poți călca 2 cămăși în timpul în care făceam una singură înainte.

Ieșind din arealul reședinței, dăm de alte diferențe culturale: mașinile merg pe stânga (și au volanul pe dreapta) dar străzile au un aspect mult mai normal decât cele din Anglia, în sensul că nu sunt așa întorocheate și parcă nici un urbanist nu și-a dat corijența pe planificarea sensurilor unice. Există însă o diferență care ține tot de culoarea locală (și care m-a făcut să navighez total aiurea în noaptea venirii mele): străzile sunt mult mai puțin drepte (au curbe sau șerpuiri) iar toponimia se schimbă mult mai des. În București, un bulevard are de multe ori peste 1km și rămâne același bulevard pe tot parcursul său. Aici, aproape la fiecare intersecție, strada pe care ești își schimbă numele. Asta face foarte greu de urmărit un traseu pe hartă, atunci când vrei să memorezi rapid punctele de reper astfel încât să nimerești locul ăla în teren. În București ai nevoie să ții minte 4-5 noduri principale (schimbări de direcție) și, probabil, 2-3 noduri secundare (ca să-ți confirmi, în timp ce mergi, că ești încă pe drumul bun) pentru o destinație oarecare. Există și expresia, în românește: "O iei pe strada X și mergi până dai de (...)" - aici așa ceva ar fi cel mult hazliu, pentru că la 10m în față este o intersecție iar dincolo de ea direcția curentă se cheamă cu totul altfel.

Spuneam mai sus că străzile nu sunt drepte și asta îngreunează și mai mult orientarea în spațiu. În București nu-ți ia mai mult de 2-3 minute ca să ieși într-o stradă mare și, odată ajuns acolo, te uiți în susul și în josul ei și îți dai seama imediat unde ești și încotro trebuie să o iei - ca să nu mai zic de diverse puncte de reper care sunt vizibile din foarte multe locuri (clădiri foarte înalte, antene cu aspect ușor de recunoscut etc.). Aici, tot orașul este format din vile cu cel mult un etaj (sunt câteva excepții de hoteluri cu parter foarte înalt, mezanin, un etaj și mansardă) iar clădiri mai înalte sunt doar în centru - și alea sunt de birouri. Nu există însă vizibilitate, singurele străzi suficient de late ca să ai suficient câmp vizual pentru orientare după repere sunt cele din centru, în rest nu vezi nimic (de cele mai multe ori din cauza zidului înalt al curții de pe partea ta și din cauza vilei de vis-a-vis). Ca demonstrație amuzantă a consecințelor acestui stil arhitectonic pentru navigație, pe străduțele de lângă centru te poți pierde rapid pentru că vezi doar 30m în jur pe când de pe cheiul sudic, puteam vedea clar tot orașul și toate clădirile înalte din centru și, dacă ar fi fost stradă în loc de apă acolo, aș fi nimerit sigur, oriunde aș fi vrut să ajung.

N-am să intru în detalii plicticoase de genul "aici nu se trece pe roșu", "aici pe banda de autobuz merg doar autobuzele" sau "aici când ești în clădirea fiscului te simți ca într-o bancă și te tratează ca pe un client, nu ca pe un contribuabil" - le puteți afla detaliat de alții care au scris și care vor scrie, de la genul de personaje care au făcut clipuri în genul celui cu "Audi A seis!".

Să vorbim acum de lucruri rele (nu catastrofal de rele, dar bune de luat în seamă pentru oricine plănuiește să vină pe aici): telefonia GSM costă exorbitant de mult. Cel mai prost abonament la Vodafone (iar restul pieței e foarte similar - cine zice că nu e cartel, să-și înghită cuvintele!) e 20EUR, are 100 de minute și 100 de SMS-uri incluse, oriunde (în orice rețea). Convorbirile și SMS-urile în Vodafone sunt gratis tot timpul (deși n-am luat la bani mărunți contractul și sunt sigur că are o clauză pe undeva despre "fair use", adicătelea dacă depașești un anumit volum de trafic, probabil că vei fi taxat). După alea 100 de minute, minutul costa 0.35EUR iar SMS-ul 0.15EUR. Să comparăm cu abonamentul meu de 6EUR la care apelul în Vodafone și Romtelecom costă 0.10EUR minutul, restul costa 0.14EUR minutul, SMS-ul costă 0.07EUR; am 100 de minute și 25 SMS-uri în rețea incluse - nici nu mai amintesc de numere favorite și de WAP gratis. Eu nu am atins 15EUR pe factură decât atunci când am vorbit mult (și subliniez: mult!) în roaming - perspectiva de a plăti 20EUR chiar dacă nu vorbesc de loc nu mă încântă. Ca să închei optimist (!), datele pe mobil costă cam cât datele în roaming în România - iar abonamentele dedicate "pentru iPhone" și "pentru BlackBerry" (nu-mi vine să cred că la ăștia se mai vinde BlackBerry! Oameni buni, s-a inventat IMAP ... de ceva cincinale!!!) sunt pur și simplu mai scumpe ca să acopere cifra de trafic, fără a sugera că există vreo ofertă sau reducere la mijloc.

Nu-i nimic, zâmbesc la vitrina magazinului și merg mai departe. De aia s-a inventat VoIP, ca operatorii de telefonie să înțeleagă că trebuie să iasă din epoca feudală sau să falimenteze - faliment plăcut, așadar! Cu grila actuală de prețuri, e mult mai ieftin să rămân în roaming și să folosesc VoIP. Da, ați citit bine - e mai ieftin să primesc apeluri prin roaming și să sun (fie din roaming, fie din VoIP), decât să-mi iau un număr irlandez. Probabil că singurul număr irlandez o să fie telefonul de serviciu pe care o să-l folosesc doar ca pager atunci când sunt de gardă (deși terminalul GSM pe care se pare că îl voi primi merită ceva mai multă atenție din punctul de vedere al programatorului).

Așa după cum bănuiți, situația este asemănătoare și la Internet - norocul meu că lucrez la Google și că am bandă suficientă la servici. Internet-ul casnic nu e Internet, merge prost și costă enorm. Tocmai am văzut o reclamă la televizor pentru "noul și nemaipomenitul" acces de "bandă largă" (ghilimele pentru că definiția lor și a mea diferă) de la Eircomm (Romtelecomul de aici) - e o amărăciune de ADSL peste Cu (Romtelecom măcar a trecut la fibră optică - puțin respect!) care are "în prospect" 7Mbps și costă "doar" 42EUR pe lună. Am să spun doar că în România aveam un abonament de 42RON (!) pe lună de la Sky Internet, pe 802.3 prin Cu, cu o lățime de bandă externă de 1/10Mbps (CIR/MIR) - nu am să mai menționez că toată România mergea wirespeed (100Mbps, pentru cine nu știe), că legătura aia nu a picat de loc (da!, conceptual imposibil, dar o firmă anonimă a scos five-nines pentru mai putin de 10EUR pe lună) și că era, într-adevăr, o legătură la Internet.

Ca să lămurim chestia de mai sus cu "este Internet" și "nu este Internet", o să spun că definiția mea pentru un serviciu de "acces la Internet" este: o legătură printr-un mediu solid (i.e. altul decât eterul, i.e. Cu sau FO); terminată logic printr-o adresă IPv4 publică (i.e. fără RFC1918), statică (i.e. fără DHCP, RARP etc.) și fixă (i.e. nu se schimbă pe toată durata contractului); securizată (la acces) cel mult prin adresa fizică a echipamentului sau prin 802.1X (i.e. fără dinozauri gen PPPoE sau accidente genetice gen Xnet Dialer) și perfect (agnostic și izotropic) permeabilă (i.e. fără porturi filtrate, fără proxy-uri transparente, fără ALG-uri pentru SIP etc.) la orice fel de trafic IP (4 sau 6).

Ca să lămurim și chestia cu "bandă largă", definiția mea pentru acest termen este: o legătură la Internet (vezi definiția de mai sus!) cu o lățime de bandă tehnic maxim posibilă de cel puțin 10% din lățimea de bandă uzuală (i.e. obținută în realitate) a discurilor curente și cu o limitare de bandă (în cazul în care este aplicată) la nu mai puțin de 5% din lățimea de bandă uzuală a discurilor curente. În 2010, un HDD normal scoate cam 50MB/sec iar unul rapid scoate cam 75MB/sec. 10% din 50MB/sec vine 5MB/sec adica 40Mbps (atenție la unități!), iar 5% vine jumătate, adică 20Mbps. Deci, dacă contractual mi se oferă maxim orice mai puțin ca 20Mbps, aia nu e "bandă largă" după mine.

Pentru amuzament, pentru mine o legătură "rapidă" este o legătură la Internet (iarăși, vezi mai sus) nelimitată (deci wirespeed) cu o lățime de bandă tehnic maxim posibilă de cel puțin 20% din lățimea de bandă uzuală a discurilor curente. Făcând aritmetica și rotunjind prin adaos pentru a include pierderile de protocol, asta înseamnă 100Mbps. Dacă vi se pare exagerat, extravagant, excentric sau altcuvma ciudat, vă readuc aminte că ne aflăm în 2010. Vremurile în care "CONNECT 14400 MNP5 ARQ V42bis" era cea mai tare chestie au trecut de mult, de foarte mult - indiferent ce încearcă să vă spună rechinii din piață.


@Dexter

(PASTE din OpenOffice.org Writer. Dacă apar caractere sau formatare ciudată, spuneți ca să pot corecta rapid)


Am ajuns mai devreme cu circa 10 minute din cauza pilotului care a fost așa constiincios încât a decolat cu 5 minute mai devreme (la 23:10, care era ora oficială de plecare, tocmai își retrăgea flapsurile). M-am învârtit nițel prin aeroport (nu-mi place de fel să mă înghesui, mai ales cu români), privind cu satisfacție cum "turma" se grăbește (dimpreună cu o cantitate uriașă de bagaje) către stația de autobuz "normal" către oraș - adică mai ieftin și fără cală pentru bagaje. M-am îndreptat apoi agale spre stația de AirCoach pentru Ballsbridge unde am întâlnit o față cunoscută: vânzătoarea de bilete. Autocarul a plecat la 01:30 fix iar pe la 02:00 coboram la Schoolhouse Hotel, fără a avea nici cea mai mică idee, în acel moment, despre aventura ce mă așteapta.

În mod normal, procedura standard pentru misiuni pe teren străin spune clar că trebuie să ai informații complete despre destinație (unde asta înseamnă așa: numele entității la care te duci, numele locului în care se află entitatea, localizarea GPS și poștală a entității, numele persoanei de contact și telefonul acesteia), dar contextul a facut că am plecat pe nepusă-masă, confirmarea finală sosind foarte târziu. Ca atare, aveam doar adresa poștală a destinației, fără contact și fără GIS (n-am mai avut timp să-mi reprogramez GPSMAP60CSx-ul cu harta Irlandei), doar cu o privire aruncată hărții în MapSource. Pentru a face lucrurile și mai interesante, în loc să mă bazez pe cea mai recentă și precisă informație (că sunt de mers 700m spre est de la intrarea pe Barrow și apoi încă 500m spre nord-vest până la Fitzwilliam Quay), am decis că voi merge "dupa nas" până nimeresc.

Evident, oboseala și foamea ultimelor zile și-au spus cuvântul așa că n-am "nimerit". Mai mult, am reușit și o premieră personală: am reușit să mă învârt în cerc și să-mi dau seama de asta după mai bine de 300m parcurși pe un drum explorat anterior ("Hmm, parcă am mai fost pe aici"). Toate astea noaptea în Dublin, cu 7kg de cargou tehnic în spate și trăgând după mine alte 14kg de cargou principal - mulțumesc pe această cale Samsonite pentru că au pus roți rezistente la troller.

Partea bună e că Dublinul este pustiu noaptea, la propriu. Toată lumea doarme, nu e nici țipenie de om pe străzi, nici câini (vagabonzi sau în spatele gardurilor/porților), nici mașini (excepție TAXI sau MaxiTAXI la intervale de cam 5 minute), nimeni. Singurele patrupede pe care le-am întâlnit au fost 2 pisici și o vulpe (sic! - localnicii mi-au confirmat ulterior că, într-adevăr, singurele chestii umblătoare liber sunt pisicile și, mai mult, noaptea după 02:00 apar și vulpile). Am văzut toată noaptea 2 mașini de poliție, dintre care una stătea la ciocolată caldă și gogoși. În fine, tot la partea bună intră faptul că vremea era destul de prietenoasă: sufla vantul și era ud pe jos (plouase seara), dar nu era frig. Am putut umbla aproape toată noaptea îmbrăcat lejer, iar atunci când am simțit nevoia să mă înfofolesc mai bine, era cel mai probabil din cauza oboselii.

Partea proastă e ca degeaba aș fi avut date GIS potrivite pentru că locul unde sunt cazat nu e un hotel per se și deci nu are recepție. Are un birou care este deschis, ca mai orice din "lumea civlizată", între 09:00 și 17:00 - deci n-ar fi fost nimeni acolo la 02:15 oricum. Evident, există cineva de gardă și firește că are și telefon, dar astea le-am aflat după ce m-am cazat. O altă chestie interesantă e că am aflat de ce umblă boschetarii (din Romania, evident; aici n-am văzut nici un reprezentant al speciei ...) îmbrăcați gros: când ești foarte obosit și te oprești din mers că să te așezi și să te odihnești nițel, ți se face relativ repede foarte frig de la oboseală și te apucă tremuratul.

Trecând peste bune și rele, undeva în jur de 03:30 am renunțat la inspirație și am hotărât să mă întorc la locul de plecare (capătul sudic al lui Barrow) ca să pot "măsura" de acolo distanțele memorate, în speranța că așa am să ajung la destinație. Când ajung la intersecția cu Bath Avenue, dau de o mașină de poliție (irlandeză: garda, plural gardaí) parcată pe stânga (!) și în mașină două blonde cu ochii verzi-albastrui și părul lung, împletit în 3. Salut englezește (adică protocolar) și întreb dacă îmi pot spune în ce direcție să o iau ca să ajung la Fitzwilliam Quay, folosind pronunția britanică (cu cea irlandeză deocamdată mă antrenez). Cele două își scot simultan iPhone-urile (de parcă erau gemene) fără a-mi spune nimic și se apucă să butoneze aceeași aplicație de GIS. Conform legii lui Murphy, găsesc rezultate diferite așa că cea din dreapta (adică de la volan, și care mi-a înteles engleza) mă întreabă: "E chei la raul Leffey sau Dodder?". Ma aplec în dreptul geamului și răspund: "Nu știu exact, caut 'Home from Home' care se află acolo, la numărul 1". În acel moment, cea de la volan își reface căutarea și găsește în câteva secunde, iar cea din stânga alege să caute invers (adică mai întâi instituția și apoi adresa). Găsește 'Home from Home' și mă apostrofează: "Fitzwilliam Quay!" (folosind pronunția irlandeză). Zâmbesc bonom, îmi cer scuze pentru faptul că la 3 noaptea, nedormit de 22 de ore și nemâncat de 14, nu sunt în stare să redau cu fidelitate influențele galeze din engleza irlandeză și închei prin a concluziona că trebuie să fie foarte aproape, doar că nu mă ajuta intuiția la ora asta să mă prind pe unde să o iau. Nu ridică ochii din iPhone, dar îi zâmbește celeilalte care, la rându-i, îi șoptește în irlandeză: "Nu fii nesuferită, fată!".

În fine, găsesc amândouă aceeași adresă și aceeași hartă, iși compară reciproc rezultatele după care tot cea din stânga se apleacă către portieră și începe să-mi explice pe unde să o iau, de data asta într-o engleză protocolară și pe un ton mult mai binevoitor. Mulțumesc frumos și mă pun pe drum, doar pentru a găsi ușa închisă acolo, așa cum aminteam mai devreme. Mi-am petrecut noaptea pe străzile Dublinului, urmând procedura standard pentru astfel de situații: atenție la glucoză și temperatură și miscare ca să nu adorm. La cât de pustiu era locul, puteam bine-mersi să-mi pun hainele de ploaie și să mă întind undeva până dimineața, dar nu m-am simțit așa sigur ca în mijlocul pustiei.

M-am cazat dimineața la 09:30 și am dormit tot restul zilei.

Bună dimineaţa, onorată asistenţă: cunoscuţi, apropiaţi, reprezentanţi ai mass-media şi stimabili cititori ai acestui jurnal.

Am convocat această conferinţă de presă pentru a pune capăt zvonurilor şi speculaţiilor pe tema plecării mele, cu atât mai mult cu cât lucrurile s-au clarificat în acest moment şi pentru mine.



În urma unui proces de recrutare care a început de jure în August 2006 şi de facto in Aprilie 2010, am obţinut un post de Site Reliability Engineer în cadrul Google Ireland, Ltd. cu începere din data de Luni, 13 Septembrie 2010.

În funcţie de viteza cu care se desfăşoară diversele formalităţi în care sunt implicat, atât de partea română cât şi de cea irlandeză, voi părăsi România undeva în cadrul săptămânii viitoare, Joi sau Sâmbătă, cu un zbor al companiei Aer Lingus ce va decola de pe OTP.

Puţinul timp râmas până atunci îmi va fi ocupat în mare parte de pregătirile de plecare, dar, cu toate acestea, îmi voi face loc în orar pentru a mă întâlni cu oricine va dori să mă vadă sau să discute cu mine înainte de plecare. E suficient să-mi scrieţi aici sau să-mi trimiteţi un mesaj de poştă electronică şi să propuneţi un loc şi o oră şi voi fi acolo.

Trecând la chestiuni administrative, doresc să vă aduc la cunoştinţă următoarele:
  • motocicleta va rămâne fratelui meu, Adrian. Deci, daca vedeti pe B-11-RVW călărit de altcineva, în altă costumaţie decât a mea, nu săriţi căci nu a fost furată :-)
  • adresa de poştă electronică personală (menţionată anterior) rămâne valabilă în continuare, pe perioadă nedeterminată
  • numărul de telefon personal din 226-01 (Vodafone) rămâne valabil în continuare, pe perioadă nedeterminată. În prima fază, mă voi folosi de serviciul de roaming pentru a-i menţine disponibilitatea urmând ca, pe viitor, să caut soluţii tehnice pentru portarea sa.
  • numărul de telefon personal de VoIP (NetMaster) rămâne valabil în continuare, pe perioadă nedeterminată. În prima fază, va fi asignat direct clientului de pe calculatorul meu urmând ca, în viitor, să revin la configuraţia din prezent, în care este asignat unei centrale telefonice.
  • atlas.linux360.ro mă va urma în Irlanda şi va fi indisponibil începând de săptămâna următoare şi până la instalarea în noua locaţie şi conectarea sa la Internet. De asemenea, odată cu schimbarea jurisdicţiei se va schimba şi metoda de acces la unele din serviciile sale, mai precis cele care ar putea trezi interesul nedorit al autorităţilor (cel mai probabil se va trece de la HTTP la HTTPS, de la acces anonim la autentificat si de la conexiuni directe la dial-in VPN -- în oricare situaţie, veţi fi anunţaţi şi veţi primi instrucţiuni de acces). În aceeaşi idee, unele servicii ar putea fi limitate ca resurse din cauza lăţimii reduse de bandă disponibile în noua locaţie.

Comunicatul de presă se încheie aici, vă stau acum la dispoziţie pentru întrebări.



Traducerea în Engleză este în curs şi va fi publicată şi ea în curând.

@Dexter
Ziua bună, respectabili ai mei cititori.

Am fost ieri seară de am văzut Inception, în varianta clasică (i.e. peliculă). A meritat fiecare bănuţ plus alergătura şi statul la coadă la bilete.

Filmul tratează un subiect foarte la modă în prezent (în cinematografie, adică) şi anume cel al realităţilor paralele în contextul echivalenţei acestora între ele şi al dificultăţii psihicului uman de a distinge între ele.

Ia note foarte mari la toate capitolele (da, atât la poveste cât şi la imagine) iar Leonardo DiCaprio joacă magistral rolul principal.

Un alt element care a făcut vizionarea plăcută a fost ... arhitecta (Ariadne, jucată de Ellen Page) care mi-a adus aminte de o persoană ce am cunoscut-o acum multă vreme şi cu care se aseamănă foarte mult, atât ca aspect cât şi ca temperament, înclinaţii artistice şi putere analitică.


Cam atât pentru acum,
La reauzire,
@Dexter
Bună seara, stimaţi cititori.

Se pare că în ultima vreme îmi tot revine datoria ingrată de a consemna trecerea la timpul trecut a unor oameni care au creat bucăţi din persoana care sunt astăzi. Oameni care au semnat amintiri care mă definesc, oameni care mi-au servit de şablon, rigla sau reper de-a lungul timpului. Oameni frumoşi la care m-am uitat mereu cu plăcere şi la care m-am gândit mereu când lumea din jurul meu părea indescriptibil de urâtă.

Mădălina Manole nu mai este.



Intâmplarea face că am avut ocazia să o cunosc personal la o petrecere aniversară a Radio Total de acum mai mulţi ani. Ieşea în evidenţă din mulţimea de "celebrităţi" pentru că era singura femeie îmbrăcată ca o fată (în sensul cel mai admirativ posibil), era singura fată pe tocuri înalte care mergea natural (fără să-ţi lase impresia că urmează să-şi scrântească o gleznă la următorul pas) şi singura artistă care, atunci când a deschis gura, a făcut conversaţie, dialog -- nu doar monolog şi declaraţii de presă.
La finalul petrecerii au rămas câţiva oameni din Radio Total, ea, subsemnatul si o masă plină de torturi şi prajituri -- s-a rugat de noi 5 minute să ne fie milă de cofeturi şi să le împărţim între noi şi să le luam la pachet sau să le dam pe la cunoscuţi ca să nu rămână şi să se strice.

M-a impresionat apoi la un spectacol de la Năvodari, din tabără, când ghinionul tehnic a făcut ca "acompaniamentul" de pe compact disc să se întrerupă de două ori. S-a oprit şi a şoptit pe lângă microfon (ca să nu se audă) sunetiştilor: "următoarea piesă, vă rog". Tot amfiteatrul s-a ridicat în picioare şi a aplaudat-o, încurajând-o să treacă peste moment şi să cânte ... să cânte "Fată dragă", căci aceea era piesa. S-a uitat în sală, la oamenii care o aplaudau zambind, s-a apropiat de microfon şi a spus: "vă multumesc foarte mult, dar nu pot. Următoarea piesă, vă rog!". Aplauzele au continuat câteva zeci de secunde ...

În fine, acum aflu, postum, că a fost 4 ani de zile ATC la BBU. Oricât mi-aş dori să rămân ancorat în realitate, nu mă pot stăpâni să nu mă gândesc cum ar fi fost să-i aud vocea în cască: "YR-UA, BBU QNH is 1006, wind is calm, report final approach and contact TOWER on 120 mark 8, BBU APPROACH over".


Mădălina 'Fata cu părul de foc' Manole SK
Bună dimineaţa tuturor,

Iată că în această zi ploioasă de Duminică am o veste bună şi anume, după mai bine de 18 luni de testare în mediu productiv, NABPS a ajuns la versiunea 1.0.

Nu am făcut îmbunătăţiri majore (întrucât nu au fost necesare: versiunea iniţială a funcţionat perfect în ultimul an şi jumătate), doar curăţenie, licenţiere şi documentare. Puteţi consulta codul sursă aici şi/sau puteţi descărca o arhivă tar.gz de aici.

Sper să vă fie util şi, ca de obicei, aştept cu interes sugestiile şi cererile voastre pentru îmbunătăţirea produsului.



Iar acum imi pot petrece timpul liber proiectându-l şi scriindu-l pe NBCMTS -- noua mea platformă pentru jurnale web.

La reauzire,
@Dexter
Bună seara doamnelor, domnilor şi, în general, tuturor celor ce îmi faceţi onoarea de a mă citi.

Am întârziat câteva zile dar iată-mă în cele din urmă prezent şi eu cu tradiţionalul mesaj de anul nou. De obicei mă întind pe câteva pagini, mai ales în cazul unui subiect aşa frumos ca acesta, dar acum am să fiu mai succint şi asta din două motive: (1) e târziu şi mâine la prima oră trebuie să am mintea clară şi nervii relaxaţi la client şi (2) mă gândesc că sunt cititori de-ai mei care nu-mi agreează stilul "roman fluviu" :-)

Acestea fiind spuse, să trecem la subiect şi cum am putea face asta mai bine decât vorbind puţin despre trecut:

Ce am făcut în 2009:
  • bune
    • am ajuns călăreţ (pe cai de fier), un vis care datează de pe vremea când ocupam (cu mândrie şi excelenţă) postul de mecanic moto pentru tatăl meu. Pe plan pur personal, este probabil cea mai mare realizare de când m-am angajat prima oară şi am luat, o lună mai târziu, primul salariu. Ar trebui să fac aşa ceva mai des, probabil o dată la doi ani ...
    • am fost luat, adică am o relaţie serioasă, probabil prima de acest gen. "Serioasă" în sensul că are şi prezent, şi viitor; iar amândouă mă bucură şi mă întregesc prin existenţa lor
  • rele
    • nu mi-am mai adăugat nici o certificare la portofoliu şi nu am progresat profesional, evident din vina exclusivă a subsemnatului. Acest lucru trebuie corectat rapid, începând cu a doua parte a frazei
    • nu am reuşit să-mi fructific portofoliul de conducere şi nu am reuşit să impun excelenţa în execuţie ca status quo în companie, nu am reuşit să găsesc un limbaj (şi un dicţionar) comun cu subordonaţii asfel încât lucrurile să meargă pe roate. Probabil că am nevoie de studii mai aprofundate de management ... sau probabil că populaţia acestei ţări este, într-adevăr, neguvernabilă (sau, într-un dialect mai franc: nu se poate face nimic cu ei)
Să mergem acum mai departe şi să privim, cu curaj şi îndrăzneală, spre viitor:

Ce vreau să fac în 2010:
  • pe plan academic
    • să-mi reînoiesc certificările care expiră şi să-mi obţin certificările la care lucrez sau pe care le-am trecut pe linie moartă în trecut (categoria "B" pe permisul de conducere şi Cambridge CPE sunt două exemple bune)
    • să-mi adaug în portofoliu cel puţin o certificare majoră şi una minoră din domeniul profesional (e.g. CISSP şi JNCIS-FWV)
    • să-mi urc cel puţin o certificare pe care o deţin la un nivel superior (şi aici mă cam gândesc la licenţa de radioamator clasa a II-a care este echivalentă internaţional cu CEPT HAREC)
  • pe plan filozofic
    • să-mi redactez testamentul extins
    • să-mi redactez (şi public) crezul şi o tratare detaliată cel puţin a tezelor principale ale sale. Să sperăm că acest lucru va mai risipi din mister şi atenua din controversă ...
  • pe plan cultural
    • să fiu prezent cel puţin în trei seri la festivalul Enescu
    • să merg cel puţin câte o dată pe lună, pe tip, la o manifestare culturală (până la închiderea stagiunii, evident), după cum urmează: 1 spectacol de operă sau balet, 1 concert simfonic, 1 spectacol de teatru traditional (inclusiv comedie cu personaje), 1 concert de jazz/blues/gospel, 1 spectacol de stand-up comedy sau film sau circ
  • pe plan artistic
    • să studiez canto şi pian suficient de mult şi de bine astfel încât să pot cânta crăciunul viitor toată seara la pian şi din gură fără să se ciobească nici un pahar şi fără să-mi plece toţi invitaţii ;-)
  • pe plan profesional
    • să fiu un şef bun: fie adaptându-mă eu, fie găsindu-mi oameni care vor vrea să lucreze cu mine (!) respectând valorile în care cred
    • să progresez profesional, adică să învăţ şi să folosesc tehnologii noi şi să duc la capăt cel puţin două proiecte mari (de peste 1000 de noduri)
  • pe plan sentimental
    • să am grijă de jumătatea mea (sensul e mult mai larg decât mă lasă limba română să vă transmit prin verbul folosit) şi să învăţ de la ea toate lucrurile care le face mai bine ca mine
  • pe plan personal
    • să îmi îmbunătăţesc iscusinţa pe două roţi (tot nu-mi place cum abordez curbele), să călătoresc cât mai mult în şa şi să fiu prezent la cel puţin patru întâlniri moto
    • să fac cel puţin 25 de QSO-uri (şi, evident, să trimit şi QSL-urile aferente) -- s-a cam pus praful pe staţie şi nu-mi place de loc!
    • să fac cel puţin 12 emisiuni la Radio Andromeda -- şi aici s-a pus praful pe mixer şi microfon şi mă doare ...
    • să mă reîntâlnesc cu o veche pasiune: electronica. Asta înseamnă fie să mă ocup de cea analogică, adică să recitesc cursurile de DCE, SCS şi BSAD; fie de cea digitală, adică să recitesc cursurile de CID şi AMP. După ce termin de citit, să termin cel puţin un proiect în domeniul respectiv

Şi, pentru că nu se poate să fie totul pe roze, nu vreau să închei înainte de a vă împărtăşi şi ultimul capitol:

Ce nu voi mai face in 2010 (ca de obicei, excepţiile există doar pentru a întări regulile):
  • (re)instalări de Windows în scop personal. Pentru că dacă ţi l-ai stricat cu viruşi sau cu software de proastă calitate, îţi meriţi soarta. Pentru că dacă ai calculator acasă, ar trebui să ştii măcar cum să-ţi instalezi sistemul de operare, da, ăla pe care îl foloseşti zilnic. Pentru că sunt atâţia care-ţi pot face asta taxându-te cu 50EUR. Pentru că eu nu cred în Windows şi de fiecare dată când pun mâna pe mediul său de instalare mă simt murdar şi mi se întoarce stomacul pe dos ...
  • transfer de credit şi încredere din profesional în personal şi invers. Asta înseamnă că n-am să te consider prieten doar pentru că am făcut afaceri (reciproc profitabile) împreună şi, invers, n-am să consider că merită să fac afaceri cu tine doar pentru că ne cunoaştem din şcoala generală. Fireşte, mă aştept la acelaşi tratament şi din partea terţilor
  • comportament şi atitudine sub nivelul meu real, de frică că se va simţi audienţa incompetentă sau de-a dreptul proastă. Şi de fiecare dată când instinctul obişnuinţei (!) mă va ispiti să fac asta, voi recita din cap acest text şi îmi va trece ...


Cam asta e, să vedem daca o să-mi si iasă :-)
Ne vom reauzi cu acest subiect la finalul anului, când voi trage linie.

O seară superbă,
@Dexter
OpenID accepted here Learn more about OpenID